30 octombrie 2011

Cristalizarea apei


Secretele din apa


La sfârşitul mileniului trecut şi la începutul acestuia, se pun în evidenţã în viaţa materialã, din ce în ce mai des, fenomene ce aratã cã dincolo de moarte se aflã o existenţã dintr-o altã dimensiune, superioarã celei materiale. Comunicãrile unor extrasenzoriali cu lumea de dincolo aratã cã a sosit timpul unei creşteri spirituale semnificative a omenirii, pentru schimbarea radicalã a moralitãţii pãmîntenilor, cãci altfel civilizaţia umanã ar putea ajunge rapid la autodistrugere.

Sunt foarte rare momentele prin care putem sã demonstrãm ştiinţific minunile divinitãţii. Japonezul Masaru Emoto, cu ajutorul descoperirii epocale a mesajelor ascunse în apã, a pus pregnant în evidenţã faptul cã ceea ce nu se vede coordoneazã ceea ce se vede, arãtînd cã în materie se vãd în general numai efectele. Cauzele vieţii sînt ascunse în spirit, care transmite informaţiile pe fond energetic în existenţa materialã. Apa, spune profesorul Masaru, preia infoenergiile din jurul sãu şi  îşi schimbã structura, devenind beneficã sau nocivã.

Practic, el a luat un recipient cu apã, pe care a scris un cuvînt ce reprezenta un sentiment frumos, dupã care a cristalizat-o la o temperaturã sub 0 grade şi i-a observat structura la microscop. Apoi, a scris pe recipient un cuvînt ce reprezenta un sentiment urât. Aceastã apã vazutã la microscop nu mai avea cristale frumoase, armonioase. A continuat apoi experimentele, punând apa în câmpul de influenţã a unor surse de vibraţii diferite. 


A scris pe cîte o etichetã “te iubesc” în mai multe limbi şi le-a lipit pe rînd pe recipiente cu apã. Aceasta cristaliza foarte frumos, dar dife­rit pentru fiecare limbã. Recunoştinţa, mulţumirea, înţelepciunea, frumuseţea, spiritul înalt, universul etc. cristalizeazã apa în forme superbe.
Cuvinte ce reprezintã satana, crima, prostia, injuriile, rãzbunarea, ignoranţa etc. fac apa sã nu prezinte forme omogene de cristalizare.


Altãdatã a pus un recipient cu apã în faţa unui televizor. Cristalizarea apei s-a fãcut ca în cazul sentimentelor urîte. Dupã aceea, a pus un alt recipient cu apã în faţa televizorului în momentul în care se prezenta o emisiune de spiritualitate. De data aceasta, cristalele au avut forme echilibrate, ceea ce dovedeşte cã vibraţiile spirituale au avut puterea sã le anuleze pe cele nocive emanate de televizor.

Apa introdusã în cuptorul cu microunde sau ţinutã lîngã telefoanele mobile şi apoi cristalizatã se comportã ca atunci cînd este amprentatã cu sentimente malefice. Experimentele au mers mai departe, punîndu-se apã în faţa unor boxe la care se auzeau compoziţii muzicale. Surprinzãtor, cristalele apei copiazã ideile din bucãţile muzicale. Apa, expusã în preajma picturilor sau fotografiilor, preia infoenergia sursei şi o transformã în cristale în care se pot desluşi forme ce reprezintã ideile din acele imagini. Apa unui lac a fost testatã înainte şi dupã o rugãciune colectivã. Cristalele sînt transformate vizibil în configuraţii echilibrate.

Puterea gandului


Iatã cã importanţa gîndului, vorbei şi a faptei iese clar în evidenţã şi de aceastã datã, influenţând în bine sau în rãu tot ceea ce este legat de vibraţia lor. Astfel se poate verifica şi conceptul religios prin care gîndul, vorba şi fapta pot sta la baza celor mai mari pãcate.

Cum se poate realiza transmiterea informaţiilor de la gînd cãtre lumea materialã pentru a putea fi evidenţiate? Fiecare gînd este reprezentat printr-o anumitã frecvenţã care-l defineşte. Vorba transformã frecvenţele gîndului în alte frecvenţe echivalente din domeniul auditivului, informaţiile rãmînînd neschimbate. Prin scriere se transferã informaţiile şi energiile care reprezintã gîndurile respective, scrierea devenind în continuare un generator de frecvenţe cu aceeaşi semnificaţie. Limba vorbitã, în acest caz, nu are nici o importanţã. Aceste vibraţii benefice sau malefice se transmit în materie, producînd astfel schimbarea structurii. Deci gîndul şi cuvîntul au influenţã asupra trupului fiecãruia, precum şi asupra celor din jur. O foarte mare importanţã o are intensitatea gîndului sau a cuvîntului. Dacã o persoanã spune alteia cã o va ucide, fãrã sã o facã, chiar şi aşa aceastã afirmaţie produce în persoana ameninţatã schimbãri funcţionale şi chiar structurale.

Cristalele


Omul este apã. Înainte sã se nascã, el este compus 99% din apã, la naştere corpul are 90% apã, iar la maturitate ajunge la 70% apã. La bãtrîneţe, procentul apei scade la 50%, iar în momentul morţii el scade sub aceastã proporţie. Cea mai mare parte din viaţã, omul are 70% apã în corp. Pãmîntul are şi el 70% apã şi 30% uscat, la fel ca şi corpul uman.

Dacã noi sîntem în asemenea proporţie apã şi apa poate fi uşor amprentatã benefic sau malefic, înseamnã cã aici se poate afla secretul sãnãtãţii umane. Apa amprentatã benefic are o structurã crista­linã echilibratã, ce oferã corpului o circulaţie sangvinã corectã şi un metabolism sãnãtos. Importanţa cea mai mare în menţinerea acestui echilibru o are fondul emoţional. Dacã apa din organism este curatã se asigurã circulaţia energiilor benefice şi invers. Un spirit evoluat reprezintã pentru corpul în care se aflã şi un ecran de protecţie împotriva vibraţiilor agresive din jurul sãu, pãstrînd astfel integritatea funcţiilor şi a structurilor corpului. Apa copiazã şi memoreazã informaţii, astfel cã ea se menţine curatã într-un corp cu gînduri benefice.

Mesajele ascunse din apã sînt o fereastrã deschisã cãtre Adevãrurile Universului, mesaje care luând formã pot deveni vi­zibile.

Apa cu clor de la robinet distruge complet structura apei naturale. Cele mai frumoase cristale se formeazã în apã la impactul cu iubirea şi recunoştinţa. Deformarea sufletului, aplecarea lui cãtre rãu au efect pînã la nivelul Cosmosului, la fel ca picãtura care cade în lac şi produce unde ce se propagã pe toatã suprafaţa lacului. Dacã foarte multe minţi emit în acelaşi timp gînduri negative, undele pro­pagate sînt din ce în ce mai intense, producîndu-se perturbãri mari în primul rînd asupra planetei pe care trãim.

Terapiile bazate pe muzicã, imagine, culoare, arome etc. au efect asupra apei din corp, care îşi organizeazã cristalele echilibrat. Dacã se privesc fo­to­gra­fiile unor cristale formate într-o apã e­chilibratã, apa din corp intrã în rezonan­ţã cu acestea şi se organizeazã sub aceeaşi formã, ordonînd astfel funcţiile corpului.

Fiecare om reprezintã o picãturã de apã ce are gîndire proprie beneficã sau ma­leficã cu cristale echilibrate sau dizarmo­nice. În total, societatea formeazã un ocean cu suma gândurilor tuturor oamenilor, a­vînd ca rezultat un echilibru sau un deze­chilibru universal, în funcţie de încãrcã­tu­ra totalã beneficã sau maleficã a momentului.

Vibraţii şi informaţii


În om existã între 108 şi 111 elemente, spun estimãrile ştiinţifice. În budism se apreciazã cã omul se naşte cu 108 dorinţe lumeşti care-l chinuie de-a lungul vieţii. Vibraţiile negative pe care le emite omul corespund vibraţiilor emise de diferite elemente. De exemplu, vibraţiile produse de iritare sînt echivalente cu cele ale mercurului, cele de furie corespund plumbului, tristeţea şi supãrarea corespund aluminiului, nesiguranţa corespunde cadmiului, disperarea şi deznãdejdea corespund fierului, stresul şi încordarea corespund zincului... Folosirea vaselor de bucãtãrie confecţionate din aluminiu ar putea contribui la declanşarea bolii Alzheimer. Aluminiul are frecvenţa tristeţii. Tristeţea şi gîndurile negre ale bãtrîneţii atrag aluminiul, declanşînd astfel boala.

Un fizician a fãcut un experiment prin care se pune în evidenţã afectarea apei de cãtre poziţia astrelor. Astfel, a fãcut verificarea vitezei de absorbţie a apei cu mi­nerale de cãtre o hîrtie, în funcţie de aşezarea astrelor cereşti în acel moment. De exemplu, cînd Saturn dominã Pãmîntul, plumbul reacţioneazã, lãsîndu-se absorbit de hîrtie, faţã de argint, cupru, fier, care reacţioneazã puţin sau deloc. Cu aceastã ocazie s-a observat cã existã o strînsã legãturã între Saturn şi plumb, iar Saturn este legat de starea de furie. Metalele, aşa cum am arãtat mai sus, intrã în rezonanþã cu stãrile şi emoţiile omului. La efectuarea unui calcul simplu vom observa cã 9 planete multiplicate cu 12 luni dau cele 108 elemente.

De la o altã descoperire ştiinţificã, se poate lua metoda şi folosi în scop terapeutic. Este vorba de ştergerea unui sunet prin sunet. Se produce un sunet ce are rolul de a şterge zgomotul nedorit produs de alt sunet, declanşîndu-se astfel liniştea. Acel sunet produs este opusul zgomotului care poate fi fãcut sã disparã prin intensificarea lungimii de undã a sunetului emis prin difuzoare. La fel se poate proceda cu sentimentele umane. Se poate elimina un sentiment de urã prin recunoştinţã sau de furie prin bunãtate, de teamã prin curaj, de anxietate prin pace lãuntricã, de stres prin prezenţã de spirit.

Dacã apar îmbolnãviri din cauza sentimentului de urã se poate cãuta vindecarea în recunoştinţã. Dacã singuri este greu sã pãşim pe aceastã cale, rezolvarea o putem gãsi cu ajutorul unui terapeut. Apa de la Lourdes, din Franţa, are puteri tãmãduitoare, pentru cã are amprentate în ea puternice sentimente de gratitudine. Cei afectaţi de vibraţiile de urã se vindecã miraculos, gãsind în acea apã vibraţia ce anihileazã acest sentiment.

În homeopatie, procesul este identic. Se dilueazã în apã substanţe, care în stare nor­malã se comportã ca o otravã, pînã ce de­vin nedetectabile şi astfel  substanţa toxicã devine leac. Substanţa în sine dispare şi rãmîne doar informaţia stocatã în vibraţie.
Imunitatea este creatã de iubire şi recunoştinţã la un loc. Iubirea reprezintã energia activã, identicã cu cea cineticã, iar recunoştinţa reprezintã energia pasivã, cea potenţialã, amîndouã realizînd echilibrul la fel ca Soarele şi Luna, bãrbatul şi femeia etc. Acelaşi lucru se întâmplã şi cu apa opritã de un baraj, care are o energie foarte mare şi exercitã presiune asupra barajului. Acesta trebuie sã anuleze forţa apei exercitatã asupra lui pentru a echilibra întregul sistem.

Revenind la informaţiile stocate în apã, în ziua invaziei Irakului, cu puţin înainte de producerea acesteia, apa de la robinet din Japonia avea vibraţii intense produse de mercur, aluminiu, plumb etc., dãunãtoare corpului uman. Greutatea bombelor lansate atunci în prima zi a fost egalã cu cea a tuturor bombelor lansate în rãzboiul din Vietnam. Vibraţiile se întind dincolo de limitele spaţiului şi timpului unde sînt produse. Şi cutremurele se pot pune în evidenţã de la mare distanţã, cu puţin timp înainte de producerea lor, în structura cristalelor din apã.

Tot în ideea amprentãrii unui sistem cu informaţie, profesorul Sheldrake arãta cã, dacã un lucru se întîmplã de douã ori, el se va mai întîmpla. Un fapt ce se repetã creeazã un câmp morfic, iar rezonanţa cu acest câmp mãreşte probabilitatea repetãrii incidentului, dând o rezonanţã morficã. Un exemplu ce susţine aceastã descoperire este urmãtorul: glicerina nu se putea cristaliza pînã la începutul secolului al XIX-lea. În acea perioadã a fost transportatã glicerinã într-un recipient, de la Viena la Londra. Dintr-o datã, aceasta a început sã cristalizeze. Dupã aceea, fenomenul s-a repetat, devenind cu timpul normal. Un câmp morfic are un impact instantaneu în plan global. Oare numai apa simte ce se întâmplã în jur? Nu trebuie sã ţinem cont de barierele stabilite ştiin­ţific care ne limiteazã gîndirea, dupã limita finitului ştiinţific existã încã posibilul.

Sursa-Jurnalul National- Romulus Popescu, parapsiholog

24 octombrie 2011

Hrana vie


Pe vremuri oamenii se imbolnaveau foarte rar si un existau atatea tipuri de boli. Doctorii de atunci recomandau bolnavilor o dieta bazata pe alimente netratate termic sau preparate in casa, dar fara nici un adaos alimentar.  Astazi din nefericire nu mai primim astfel de sfaturi si suntem indopati cu tot felul de antibiotice de la cea mai simpla raceala.
Alimentatia naturista tine de autoeducatie si de mentalitate, este inainte de toate un mod de viata, simplu, normal si sanatos.
Consecintele stilului de viata modern, a ignorantei si a indiferentei noastre sunt ingrijoratoare: scaderea imunitatii, obezitatea, imbatrinirea prematura. Un organism slabit nu poate sa se apere de boala. Pentru vindecare, are nevoie de un aport energetic suplimentar care poate fi gasit in alimentele crude, neprelucrate termic sau chimic, energie care se pierde inutil prin procesul de gatire care a devenit o obisnuinta pentru majoritatea oamenilor.
Pare incredibil dar este adevarat: cu cit alimentatia este mai sofisticata, mai industrializata, mai trecuta prin para focului cu atit este mai nociva si mai toxica.
Cand vorbim despre alimenatie naturala, vorbim despre respectul fata de viata, respectul fata de noi insine si mai ales respectul fata de legile universale.
De mii de ani, invatati de talia lui Hipocrate, Aristotel, Pitagora ne atentioneaza ca alimentatia naturala, fara tratament termic, asigura acel medicament aliment necesar in cazurile de vindecare sau in medicina preventiva.
Procesul de digestie este unul din cei mai mari consumatori de energie, fie ca ne place sau nu sa recunoastem acest lucru. Dupa o masa copioasa apare o stare de somnolenta, nivelul de energie scade iar organismul se concentreaza pe prelucrarea alimentelor si uneori chiar pe anihilarea “toxinelor”. Cu cat alimentatia este mai apropriata de natura cu atit energia consumata este mai mica. Avantajele unui stil de alimentatie natural sunt nenumarate: sanatate, energie, echilibru fizic si psihic, tinerete, vitalitate, imunitate.

Alimentatia naturista, o speranta pentru fiecare !

Secrete pentru sanatate si tinerete


Se spune ca omul este de fapt ceea ce maninca. Trebuie sa decidem daca traim pentru a manca sau mancam pentru a trai. Sa nu uitam sa avem masura in toate. Este bine sa stim ce ne face rau pe termen lung. Naturistii ne ofera citeva sfaturi care mi se par demne de luat in consideratie:

  • Bolile de care sufera omul, sunt determinate in mare masura de alimentatie, si pot fi vindecate pe calea unei alimentatii corecte. De ce sa nu anticipam si sa evitam impactul cu boala cat timp ne bucuram de sanatate? In alimentatia cruda se afla secretul sanatatii pe care il cautam adesea fara succes.
  • Cei care doresc sa slabeasca, ar trebui sa utilizeze o alimentatie formata integral din cruditati . Se elimina astfel obisnuita senzatie de foame si se evita sarea
  • In timp ce hrana moarta preparata termic, fiarta sau prajita impurifica sangele, slabind organismul, prin cruditati, deci prin hrana vie, toate toxinele sunt dizolvate si eliminate.
  • Alimentatia naturista presupune SA CONSUMI alimente crude, proaspete: legume, verdeturi, fructe, cereale, alge, ceaiuri din plante medicinale, mirodenii si condimente din plante, lactate nefierte, nepasteurizate si neafumate, oua, miere si alte produse apicole.
  • Alimentatia naturista presupune SA NU CONSUMI : zahar, sare, piine alba, coloranti, conservanti, carne si nici un fel de alimente prelucrate termic. Mai explicit, in bucataria naturista nu exista aragaz în schimb este indicat un robot de bucatarie.
  •  Se recomanda reducerea sau renuntarea la grasimile de origine animala
  • Reducerea sau eliminarea produselor sarate, afumate, conservate.
  • Reducerea treptata si apoi renuntarea la fumat si la consumul de alcool
  • Evitarea razelor solare in special intre orele 11 si 15. Evitarea razelor ultraviolete folosite in tratamentele cosmetice. Evitarea cuptorului cu microunde.
  • Evitarea stresului, program optim de lucru, armonie si echilibru
  • Nu manca niciodata repede sau cind esti suparat. Masa de seara trebuie sa fie cea mai usoara
  • Trebuie sa consumi 2 litri de lichide pe zi din care 2 pahare dimineata pe stomacul gol.
  • Nu trebuie sa bei lichide in timpul mesei pentru a evita diluarea sucului gastric
  • Nu se recomanda sa consumi multe feluri de mincare la o masa si mai ales atentie la combinarea alimentelor(de exemplu carnea se combina cu salate de cruditati, nu cu cartofi)
  • Se recomanda sa consumi salata de cruditati inainte de masa pentru a asigura “patul de fibre”.
  • Vinul de la tara se bea cu moderatie cu o jumatate de ora inainte de masa.
  • Consuma legume si fructe crude cel putin de doua ori pe zi , in tot cursul anului. Fructele se mananca intotdeauna inaintea celorlalte alimente, pentru a asigura o digestie mai buna sau intre mese.
  • Este bine ca omul sa consume alimente din tara unde s-a nascut. De exemplu noi romanii am putea sa inlocuim lamiia cu catina alba care este de 5 ori mai bogata in substante nutritive si ar putea inlocui chiar si gingsengul.
  • Consuma produse din cereale fara sa le distrugi principiile nutritive prin modul de preparare
  • Este bine sa cresti cantitatea de alimente naturale bogate in vitamine si minerale. Vitaminele sintetice realizate chimic nu isi indeplinesc rolul la fel de bine ca cele naturale deoarece nu au in structura lor acele principii vii, enzimele , care ajuta organismul sa se dezvolte si sa functioneze normal.
  • Alimentele bogate in vitamina A sunt: morcovul, rosiile, spanacul, salata, patrunjelul verde, ceapa verde, mararul, adica legumele galben portocalii si verde inchis.
  • Alimentele bogate in vitamina E sunt: germenii de cereale, uleiurile presate la rece din soia, porumb, floarea soarelui, masline
  • Alimentele bogate in vitamina C sunt: citricele, ardeiul gras, hreanul si macesul. Una din cele mai mari concentratii de vitamina C o are patrunjelul verde.
  • Alimentele bogate in Calciu sunt: iaurt, lapte, telemea, nuci, morcovi, varza, gulia, merele, coada calului
  • Alimentele bogate in Fier : spanac, galbenus, cacao, stafide.
Scopul hranei noastre este acela de a oferi organismului elementele nutritive necesare. Unii oameni se bucura ca au ce minca din belsug, maninca mai mult decat este necesar, dar in timp acest mod de viata duce la obezitate, boli, imbatrinire prematura. Merg la doctor incep sa ia medicamente, care fiind substante chimice vor agresa organismul si vor avea efecte secundare nocive .
Dictonul lui Hipocarate era “Alimentele trebuie sa fie medicamentele voastre si medicamentele voastre sa fie alimentele”. El recomanda atat celor bolnavi, cat si celor sanatosi, o alimentatie alcatuita din cruditati bine alese. Acestea ajuta la eliminarea toxinelor. Astfel se recapata forta vitala pierduta printr-un regim de viata nesanatos.

Articol scris de Adriana Beldie si publicat pe www.121.ro in cadrul rubricii "Dieta si Nutritie"

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Postări populare