27 iulie 2012

Avantajele continenței sexuale



Oamenii de ştiinţă americani au constatat de curând că perioada de timp, “până când aşa-zisa moarte îi va despărţi pe oameni” durează, de regulă, mai mult decât viaţa acelora care nu practică continenţa sexuală. S-a remarcat că, în medie, oamenii care practică sistematic continenţa sexuală trăiesc cu 15-20 ani mai mult decât ceilalţi. Pe baza unor cercetări de lungă durată, medicii americani au făcut următoarea descoperire: aproape 43% dintre bărbaţii care nu practică continenţa sexuală mor mai devreme decât cei care practica continenţa sexuală. Aceleaşi cercetări au mai demonstrat ca cei care nu practică continenţa sexuală se adresează de trei ori mai mult medicilor, decât oamenii care trăiesc într-o căsnicie fericită şi practică sistematic continenţa sexuală.
Dragostea realizată numai cu continenţă sexuală face oamenii să devină mai frumoşi. Profesorul Jim Henderson de la Universitatea din Chicago spune: “Hormonii care sunt secretaţi din abundenţă în cazul cuplurilor care practică sistematic continenţa sexuală asigură cea mai bună irigare a pielii cu sânge. Datorită lor, ţesuturile devin în scurt timp mai elastice, iar unele riduri existente într-o primă fază în jurul ochilor şi al gurii se netezesc şi dispar ca prin farmec.” Atât în timpul cât şi în urma fuziunii amoroase realizate cu continenţă, organismul uman realizează o mobilizare totală a rezervelor stocate care se vor manifesta după aceea sub o formă sau alta de energie. Se consumă astfel glucoza acumulată în ficat şi în ţesuturile musculare precum şi în rezervele de grăsime. În timpul unui act sexual realizat numai cu continenţă se consumă peste 1300 de calorii. Dragostea realizată numai cu continenţă face trupul mai zvelt. Se relaxează, de asemenea, şi bronhiile şi un torent de oxigen se avântă spre plămâni. Atunci în sânge ajung endorfinele secretate de organism. Acestea îl fac pe om să fie fericit şi aproape insensibil la durere. Una dintre aceste substanţe (endorfine) este de 200 de ori mai puternică decât morfina. În momentul extazului amoros care poate dura în medie chiar şi 30-40 de minute, cei doi iubiţi continenţi sunt copleşiţi de fericire şi nu mai simt nici presiunea, nici temperatura.
Dragostea realizată numai cu continenţă este incomparabil mai eficientă şi mai plăcută decât, spre exemplu, joggingul (alergarea). Acţiunea extazului amoros care apare în final după ce cei doi iubiţi trăiesc la unison cam 50-70 de orgasme intense şi profunde (aceasta fără ca bărbatul să ejaculeze absolut deloc) este resimţită mult mai intens şi mai îndelung aproape 7 zile în şir. Toate simţurile încep să se amplifice şi să se înnoiască. Torentul de hormoni care apare îşi începe acţiunea în profunzime. Sufletul şi trupul celor doi iubiţi exultă şi adeseori ei se simt în mod spontan telepatic şi empatic la distanţă fiind copleşiţi de bucuria inefabilă a descoperirii lui Dumnezeu care li se revelează ca fiind iubire. Simţind din plin toate acestea, omul este mai mereu destins şi fericit. 

Ştiind toate acestea putem înţelege de ce trăirile sufleteşti care sunt declanşate de pierderea dragostei pot duce la o durere de dinţi extrem de acută, aşa cum explică prof. Hans Muller-Phalbusch, de la clinica universitară de stomatologie din Munchen, care a ajuns la această concluzie în urma a 15 ani de cercetări. Profesorul dr. în sociologie Wolfgang Schultz a întreprins o cercetare extrem de interesantă referitoare la influenţa pe care o exercită insuficienţa vieţii amoroase-sexuale asupra sănătăţii fiinţei. Omul care nu iubeşte şi astfel nu are parte de dragoste, suferă mai des decât ceilalţi semeni ai săi de cefalee, dereglări ale metabolismului, bulimie, dureri acute abdominale, nervozitate şi insomnie.
Dragostea în cuplu realizată numai cu continenţă, întăreşte nervii, vindecă durerea, şi reduce considerabil agresivitatea. Până şi inimii îi este foarte necesară dragostea intensă şi constantă pentru a rămâne în stare de sănătate. În primul rând, acest aspect se referă la femei: dacă ele nu au una sau mai multe legături amoroase intense şi trainice, sunt mult mai expuse îmbolnăvirilor cardiace, decât reprezentantele fericite ale sexului frumos care practică sistematic continenţa amoroasă.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Daca doresti sa-mi spui parerea ta despre acest articol sau sa mai adaugi ceva, te rog sa scrii mai jos.

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Postări populare