Ființe invizibile

O persoana a carei puritate o face sa poata dialoga cu fiintele din invizibil este Claudia, o fetita de 15 ani din Germania. Aceasta, pe langa clarviziune, are capacitatea de a se dedubla, calatorind apoi in lumile astrale impreuna cu ingerul ei pazitor. Cel mai des viziteaza regatul zanelor. Dar si in stare de veghe ea se intalneste cu ele si se joaca impreuna. Acestea ii povestesc despre natura, despre plante, dezvaluind totodata foarte multa curiozitate. Claudia are prieteni si pitici (de ex piticul Molly), care o urmeaza chiar si in casa, si elfi (de ex Serenzeno)

Ea descrie aventura intalnirii ei si a prietenilor cu doi pitici, Persel si Kerbel. Totul a inceput intr-o seara de iunie din 1998, cand Claudia impreuna cu mama ei stateau in pat; deodata, ea vazu doua siluete sarind pe deasupra patului si asezandu-se apoi pe cearceaf. Asa cum a aflat chiar de le acestea, era un pitic batran, in varsta de 180 de ani, pe nume Persel, care avea o fata zbarcita, ochi veseli si burta mica. Pe celalalt, mai tanar, il chema Kerbel, avea doar 80 de ani, era slab si purta o cipilica. Kerbel era cel mai hazliu, avea multe ganduri comice, dar nu putea sa vorbeasca limba oamenilor. Batranul Persel trebuia sa traduca tot timpul ce zicea el. Ei i-au povestit Claudiei ca sunt pitici de casa si de curte, iar locuinta ei este ultima in care au ajuns. Totul era neobisnuit. In mod normal ei ar ocoli oamenii, pentru ca in zilele noastre acestia nu vor sa mai asculte sfaturile piticilor. Oamenii le ingreuneaza munca, distrug natura, arunca gunoaie peste tot, ceea ce ii face foarte furiosi pe pitici.

De bunica ei, care tot timpul lucra gradina cu sapa, nu puteau decat sa se minuneze. Pentru Persel era excelenta ideea de a planta trandafiri langa patrunjel. Combinatia de mirosuri e atat de inedită!

Spre deosebire de oameni, piticii nu dorm. Intr-o seara, Claudia il intreaba pe mai varstnicul Persel daca Kerbel are voie sa mearga cu ea in excursia scolara. Acesta i-a dat voie, dupa ce Kerbel a promis sus si tare ca nu va produce neplaceri. In noaptea excursiei a stat intr-unul din pantofii de sport al Claudiei, care, dupa cum a spus el, "erau caldurosi si inca nu miroseau urat".

In timpul excursiei, Kerbel a stat pe umarul Claudiei, a ajutat-o sa faca mancare; in rest, se juca cu copiii, sarea printre ei, le zburlea parul celor care erau rai. Pentru mai mult decat atat se pare ca nu i-a ajuns energia sa subtila. Consuma foarte multa energie daca voia sa influenteze ceva in lumea naturala. In autobuzul scolii, si-a schimbat de foarte multe ori infatisarea – o data era o floare, apoi un animal, iar pe urma s-a facut invizibil.

Kerbel i-a spus odata Claudiei ca, in mod normal, ei nu prea aveau de-a face cu lumea oamenilor, nu intelegeau multe lucruri pe care le faceau acestia, majoritatea oamenilor nici macar nu-i puteau vedea, si cei cativa care puteau  s-o faca ii goneau si ii certau.

Claudia l-a intrebat de ce oamenii nu mai puteau sa-i vada. Piticul i-a răspuns astfel: "Acest lucru are legatura cu iubirea dintre oameni dar si cu hrana. Un om care poate vedea piticii sau poate avea incredere in pitici are intotdeauna o aura luminoasa. Noi vedem asta si ne putem da seama ca de la acel om nu vine nici un pericol. Asemenea oameni ne pot vedea, dar nu neaparat. Unii nu pot pentru ca nu au timp, nu au nici un interes sa o faca, sau pur si simplu nu pot, asa cum e mama ta. Piticii nu inteleg multe lucruri din lumea oamenilor. Este o experienta noua si placuta, dar si periculoasa sa te apropii de oameni, asa cum ne-am apropiat noi de tine, Claudia. Este periculos mai ales pentru ca tu ne poti vedea."

Intr-o excursie, Claudia si mama ei au ajuns intr-un magazin de pietre pretioase, unde Persel si Kerbel s-au imprietenit cu fiintele care păzeau bijuteriile. Acestea au explicat ca lor li se datora energia vindecatoare a cristalelor şi a pietrelor pretioase.

Intr-un raion cu plante pentru gradina, ei au vazut pentru prima data pomi care stateau in ghivece. Piticii au devenit furiosi, dar si extrem de tristi pentru ca oamenii le puteau face asa ceva pomilor si plantelor. Ei au explicat ca acolo unde oamenii pun ingrasaminte plantelor, piticii nu se mai pot apropia, caci mirosul este insuportabil.

Probabil ca multora le va fi greu sa considere aceste povestiri realitate. Dar dacă luăm în considerare faptul ca foarte multi copii din zone geografice şi culturi foarte diferite spun asemenea povesti (un copil din Karnten, un baietel din Luneburger Heide, o fetita din Padurea Neagra, alta din Hawai si una din Noua Zeelanda) şi descriu asemanator zanele, atunci cu greu se poate accepta ideea ca este vorba doar de fantezia lor. 

Alte povesti despre elfi si ingeri puteri citi aici: angelinspir.ro